inspirație de Vineri

Iar vremea trece, vremea vine

Și toate-s vechi, și noi sunt toate

Și parca-i vrea să fie totul bine

Și-apoi să înțelegi că nu se poate.

Și-acui e vina doar ea știe

A vremii vitregă sortire

Am vrea să fim boboci în floare

Dar suntem morți în devenire.

Paralele

   Există bărbați pe care îi iubești necondiționat. Îi iubești nu pentru că ar fi extrem de frumoși, masculi sau bogați. Îi iubești pentru felul lor de a fi. De obicei, cuceresc prin verticalitatea lor. Ei își iubesc și ajută părinții, respectă femeia și cît de banal ar suna în contextul realităților noastre, sunt fideli. Femeia pentru ei este un univers fără de care nu-și imaginează fericirea familială, căci asta, familia frumoasă este scopul lor. De regulă sunt principiali, dar nu din dorința de a face demonstrație de principii și valori (ca în cazul unora), ci datorită faptului că preferă să aleagă grîul de neghină. Acești bărbați atît de mult vor sa iubeasca și să fie iubiți cu adevărat!
   Nu e ușor să gasești și să cucerești un asemenea bărbat. Deseori sunt cam reticenți, fie ca au fost trădați, fie ca și-au pierdut speranța, însă din moment ce-l ai aproape, este pentru o viață. Acești bărbați nu vorbesc mult, nu se laudă cu reușitele, uneori plîng. Plîng, așa, să nu-i vadă nimeni. E destul să recite o poezie sau să povestească o istorioară ca să înțelegi cine sunt. Printre acești barbați se numără și cei foarte scoliți, și mai puțin scoliți. Și unii,și altii știu să ofere un sfat la timpul potrivit, să spună un cuvînt bun într-un moment mai complicat al vieții și să fie alături la bine și la rau.
   Și da, există femei gata să meargă după acesți barbați, să meargă oriunde în lume. Însă ironia sorții constă în faptul că atît acești barbați, cît și femeile care ar merge după ei, merg singur prin viață, mînați de verticalitatea lor, înainte, asemeni unor paralele. Iar paralele unde se unesc ? doar la infinit.

Adio şi bun găsit.

Cu un pas mai aproape.
   O raza blîndă de soare îmi mîngîie obrazul,iar aerul atît de cunoscut îmi pătrunde în piept.Păşesc pe pămînt german şi simt o zvîcnire de inimă,căci ştiu, casa e aproape.De pe covorul de cauciuc ajung într-un hol mare.Apoi-în ascensorul de sticlă ,din care- pe un excalator metalic ce luceşte de-ţi pare că acum,o clipă în urmă, a ieşit de sub strung.În sfîrşit-la verificare.Aici-ca la armata: în cîteva secunde fiecare pasager îşi scoate centura,încălţamintea,ceasul,inelele şi lăptop-ul. Pic,pic,pic,pic,doar picăitul scanerului dă de bănuit dacă ceva este în neregulă. După exerciţiul cu descălţatul,urmează verificarea corporală.Cîte o pereche de mîini grijulii se plimbă pe corpul fiecăruia dintre noi.Cuţite,pistoale,substanţe explozibile,droguri,ăsta e tot arsenalul interzis la bordul avionului.Apoi urmează detectorul metalelor.Chiar dacă s-ar părea ca e procedură greoaie şi neplacută, nimeni dintre cei verificaţi nu se arată nemulţumit,căci stiu că de verificare depinde viaţa şi securitatea fiecaruia.
   Cu picioarele pe faianţa lucitoare şi gîndul spre mica şi frumoasa mea Moldovă,finisez procedura de încalţare şi aranjare a lucrurilor personale.Coridoare lungi şi largi,nenumarate.Toate acestea zilnic îndreaptă oamenii spre cei dragi sau spre realizarea viselor.Aer rece,condiţionat îmi suflă în spate şi în faţă,parcă silindu-mă să găsesc mai repede sala de aşteptare şi ghişeul.Toată lumea urmăreşte săgeţile directoare.Acestea din urmă, ne separă,ne îndepartează pentru totdeauna unii de alţii.Un miros de grabă persistă în aerul uscat şi rece,căci fiecare secundă contează.Unii o iau la stînga,alţii la drepta sau tot înainte.Aici totul are izul omniprezentului milienar,combinat cu inovaţiile trecătoare.Pentru toţi cei ce trec prin aeroportul internaţional Frankfurt,coridoarele acestuia, au rolul de a le secţiona viaţa în bucăţele mai mici,trăite pînă a vedea,realiza sau vizita ceva sau pe cineva şi după aceasta.Lumina orbitoare de neon îmi paralizează privirea.Din frica de a nu întîrzia la următorul avion,îmi grăbesc pasul.După mai multe cotituri şi coborîri,în sfîrsit ajung într-un semisubsol mic,care şi este sala de aştaptare pentru cursa Frankfurt-Chişinău.
Aşteptarea.

Spre Moldova

Deja în Moldova

   Arunc o privire în sala mică şi întunecoasă cu scaune multe şi mai toate ocupate. Cu greu îmi fac loc printre bagaje şi oameni.Majoritatea dintre cei prezenţi aici sunt tineri.Bănuiesc că sunt studenţi,care la fel ca mine,revin din Statele Unite ale Americii şi care la fel ca mine,mai bine de 3 luni au visat zeama făcută de mama.În sfîrşit îmi găsesc locul,mă asez.În dreapta mea o domnişoară strîngînd lăptop-ul nou-nouţ la piept,întinsă pe trei scaune,doarme.Probabil,o fi în drum de mai multe zile.Mă gîndesc că visele o dus departe,spre casă,la zeama mamei,mai repede de cît orice avion din lume.La spatele meu,un grup de băieţi discută despre sesiunea repetată,restanţe şi fetele frumoase din Moldova.
-Las’că le dăm şi pe astea.Cîte examene am avut în viaţa,trecem şi peste asta,se aude vocea unuia dintre ei.
-Da,ai dreptate, e un fleac.Cele mai importante sunt fetele.În sfîrşit am să vad şi eu fete normale,căci toată vara am admirat doar frumuseţi grase,şi toţi izbucnesc în rîs.
-Ce grea e aşteptarea,se aude vocea vecinei mele din stînga.”De astă noapte sunt aici,chiar nu mai am puteri.Am zburat din Pensacola la New York,unde am aşteptat jumătate de zi avionul spre Frankfurt.Apoi,iata aici aştept,mi s-au epuizat toate puterile.” O liniştesc spunindu-i că a mai rămas o nimica toată-45 minute.
   Deşi e o atmosferă degajata: unii s-au întins pe scaune dormind duşi de lume,alţii fac glume,discută,toţi cei de aici,în vorbire folosesc doar timpul prezent-mă întîlnesc,mă aşteaptă,mi-e dor.Nimeni nu povesteste din trăirile sale anterioare,nimeni nu întreabă ce şi cum a fost.Fiecare în sinea lui ştie că nu a fost şi nici nu va fi usor,dar aceasta nu are nici o importanţă acum.Important e să ajungă cît mai repede acasă,să-şi îmbrăţişeze părinţii.Timpul s-a oprit în loc,aici,în acest semisubsol,iluminat de o lumină oarbă.
Bun găsit draga mea.
   În sfîrşit este anunţată îmbarcarea.În jurul ghişeului toţi se îmbulzesc,semn ce demonstrează că suntem cu toţii din aceeaşi Moldovă postsovietică,iar cultura americană nu are putere asupra semnelor moldave.După vreo 20 minute scena cu îmbulzeala se repetă,doar de astă dată la uşa de la ieşire.Mulţi privesc nerăbdător la ceas,iar unii scapă cîte un oftat.Două autobuze s-au aliniat afară.Cu fiecare pas făcut simţim că ne apropiem de casă,iar adresarea reprezentantului Air Moldova “Pojalusta,prohodite,ne stoite u dveri”,chiar ne transpune în realitatea de zi cu zi a Moldovei.E îmbulzeală şi aici.Cele două autobuze s-au dovedit a fi neîncăpătoare, după cum neîncăpătoare este dragostea pentru noi a celor ce ne aşteaptă în Chişinău.
   Un avion colorat în alb cu albastru,ne întîmpînă prieteneşte.Înăuntru un aer curat cu miros de bomboane de la Bucuria,cu vin şi suc autohton,toate sunt “atît de ale noastre.”Chiar şi însoţitoarele de bord,atît de asemănătoare în tonalitatea vocii cu reprezentantul din autobuz,sunt şi ele “atît de ale noastre.” Dar doina,doina ce umple acest spaţiu, curge gîrlă prin fiacare arteră, fiecare nervişor al corpului. Privesc de sus la nori şi mă întreb: de ce oare savanţii care stiu să ridice avioane la cer,să trimită rachete în cosmos şi submarine la adîncimi,de ce nu au inventat un leac pentru dor? Avionul a aterizat,decuplez centura.Adio străinătate,bun găsit mica şi frumoasa mea Moldovă.
Păşesc pe pămînt strămoşesc,o rază de soare îmi sărută obrazul.În suflet miroase a dragoste, a zeamă,a pîine din cuptor.Şi pentru cei care păşesc acum lîngă mine,nu mai contează ce a fost şi ce va fi,contează că miroase a zeamă ,iar pamîntul e ca o pîine.

Slogane care dau în bară.

Acum,în ajun de alegeri anticipate minciunile curg gîrlă.Un partid propune să alegem Victoria,altul-bunăstarea,progresul şi respectul,alţii-Moldova fără săracie.Unii nu închină ţara nimănui,ceilalţi spun că avem nevoie de mai puţină politică şi mai multe fapte.Dupa cum vedem,toate sloganele electorale mizează pe social,căci acolo este buba.Iar buba nu s-a copt de azi,de ieri,căci toţi care au fost pănă acum,au promis multe, dar puţine au făcut.Nu vreau să mă adîncesc prea tare în promisiunile celor care nu mai sunt atît de importanţi sau chiar au dispărut de pe arena politică.
Cel mai banal şi ne la locul lui slogan,îmi pare cel al PCRM-ului: Noi alegem Victoria!Dupa 8 ani de maraton politic,să ajungi la concluzia că trebuie să alegi Victoria.Aceasta mă impune să cred că cei cu secera şi ciocanul nu cunosc ce înseamnă substantivul victorie,sau pentru victorie le mai trebie cîteva castele,cîteva hectare de pădure şi ceva milioane.Într-un cuvînt,victorie înseamnă să mulgi pînă în loc de lapte va curge sînge.
La fel de beat probabil a fost şi cel care a găsit şi legat cuvinte pentru Campania PDM-ului.Daca privim mai atent,sloganul,cît se poate de bine îl caracterizează pe liderul partidului,care pretinde a spune multe,dar în fond nimic.Slogan cu aere de aristocrat şi iz de trădare.Căci,cum altfel poate poate fi calificat faptul că pe ultima sută de metri a fost introdus (ca musca)în lista PDM-ului,aşa numitul om de afaceri V.Plahotniuc.Să se fi hotărît în ultima clipă?Nu,un aşa om calculat,nu cred.Mi-l amintesc pe Lupu într-o dezbatere TV,după divorţul cu PCRM-ul,unde a rostit numele de familie ai celor,care în viziunea lui au fost favorizaţi de Voronin.Printre aceste nume,l-am auzit şi pe cel de Plahotniuc.Niciodata nu am fost de acord cu afirmaţiile liderului comunist,dar de astă dată trebuie să-i dau dreptate că Lupu(l) e un trădător.A început cu cel care l-a scos în lume,iar acum a ajuns la propriul popor. Bunăstare,respect,progres,pentru cine? Sigur nu pentru popor.
Se spune ca cei care se bat azi cu pumnul în piept că nu închină Moldova nimănui,de mult au închinat-o.De ceva timp,presa vehiculează informaţii potrivit caror AMN-ul ar fi vîndut PD-ului postul de procuror general.Nu stiu cît de veridică este informaţia,dar cert este faptul că V.Boboc a murit degeaba.Toţi liderii AIE au luat apă în gură,iar Procurorul (Z)urgulea se ocupă de tot ce vreţi,numai nu de elucidarea evenimentelor din 7 aprilie 2009.
În sfîrsît ”Moldova fără sărăcie”.În viziunea mea,un slogan reusit, dar care contravine acţiunilor celui care l-a lansat.Da,lumea e sătulă să înoate pînă la gît în mizerie şi vrea să scape de ea,dar cum e posibil să scape în condiţiile în care corupţia înfloreşte chiar în Centrul pentru Combaterea Corupţiei şi Crimelor Economice? Niciodată acest centru nu a prins în mrejele sale un gangster al tranziţiei.
Moldova de azi nu mai este cea de ieri.Electoratul ce creşte nu mai este cel de alta dată.Buba poporului se coace şi dacă va fi trat(d)at în continuare,acesta nu va ierta.Luaţi seama ce slogane lansaţi şi ce promiteţi,căci rîndul fosilelor politice încă nu este împlinit!

Lupul preşedinte?

De ce Lupul vrea să fie preşedinte? Deaorece vrea să fie respectat,vrea să progreseze în politică şi să simtă ce înseamnă bunăstare.Dar ce doresc artiştii poporului,maeştrii în artă şi actorii?

Preţuieşte ceea ce ai...

Trecem prin viaţă asemeni umbrelor.Fiecare umbră are rolul şi locul său temporar.Cînd două umbre se unesc în una singură,consistenţa acesteea creşte,prinde viaţă,începe să răsufle.Apoi se croieşte o soartă,un destin trăit în doi,care le mînă spre un scop comun.Se întîmplă să căuţi umbra luni şi ani în şir,dar...cînd o găseşti,cînd o găseşti ai vrea să se transforme într-o rază de soare care să te mîngîie dimineaţa pe obraz,să se transforme într-o înghiţitură de aer ca să poţi să o inspiri şi să o păstrezi adînc în piept,să se transforme într-un veşnic răsărit,pe care să-l admiri toată viaţa.Păstrează cu sfinţenie în memoria ta acest răsărit,acea înghiţitură de aer de parcă ar fi ultima,acea rază de soare pe obrazul tău,căci...s-ar putea să fie acea unică şi irepetabilă clipă şi persoană.